Pentru că site-ul crește, am decis să începem un nou capitol, în care să vă aducem în prim-plan creatori români de conținut, aceștia desfășurându-și, de obicei, activitatea pe Twitch, dar nu numai. În timp vom trece de la jucători la dezvoltatorii de jocuri, însă cu siguranță fiecare categorie are un rol foarte important, aceste ramuri fiind strâns legate. Articolele vor fi, de cele mai multe ori, scurte interviuri, prin care vom afla mai multe despre cum au început acest drum și ce își propun să facă pe viitor, însă vom încerca să furăm și mici secrete pentru a-i ajuta pe cei ce sunt la început de drum.
În continuare vom adăuga un alt soldat în armata de streameri, un mascul autentic, să mai balansăm situația, pentru că au cam preluat controlul fetele.
Salutare! Cubix? Mădălin? Cum preferi și cum ai ajuns la acest nickname?
Salutare! Cubix, porecla fiind inspirată din seria animată sud coreană Cubix: Roboti pentru toti, serial ce parca și-a făcut apariția după 2003 la noi în țară. Iubeam serialul acela, îl trăiam, îmi doream să trăiesc în universul acela. Porecla mea este Mâzgă, toți apropiații așa mă cunosc, încă de când eram în clasa a 2-a am avut porecla asta. Pentru Twitch căutam altceva, un nume ce poate inspira, o poreclă puternică, o să vezi de ce când am să-ți răspund la întrebarea de ce m-am apucat de stream, sau cum? Dacă aș putea adăuga, vreau să îi mulțumesc prietenului meu cel mai bun, “fratelui” meu Alin (Alex) pentru că mi-a adus aminte de serial în momentul în care făceam brainstorming pentru poreclă, MULȚUMESC!
Care a fost primul titlu pe care l-ai încercat și te-a marcat atât de tare încât ai continuat să te joci până ai devenit gamer?
Nimic clișeic, primul titlu pe care l-am jucat a fost “Counter-Strike” undeva prin 2000, aveam 7 ani, vezi tu, începutul vieții mele a fost unul anormal, cand am împlinit vârsta de 5-6 ani am început să fug de acasă, fugeam cât mai departe, de probleme, de neajunsuri… Într-o zi am ajuns într-o sală de internet din Drăgășani prin 2000, acolo am văzut băieți ce se jucau pe “calculatoare”, era ceva nou pentru mine și nu doar pentru mine. Atmosfera de acolo era genială, pot spune că a fost dragoste la prima vedere, petreceam ore uitându-mă la ceilalți cum se joacă, pentru că eu nu îmi permiteam să ma joc, după câțiva ani de învățat cum să fac bănuți, cerșeam sau mergeam la magazinele de cartier unde mă uitam pe sub tejghea și găseam mereu monede și adunam 10.000, 20.000 suficient cât să mă rupă de realitate pentru câteva ore, rupeam jocurile, jocuri precum: “Counter-Strike”, “Red Alert 2”, “Starcraft”, “Warcraft”, “Tarzan”, “Carmageddon”, “Heroes II”, “Duke Nukem”, “Quake”, “Ricochet by Valve”. Acasa nu aveam calculator, dar aveam joc pe televizor și împreună cu verișorul meu, Mădălin, mergeam și furam casete de la alții sau, mergeam la magazin și o puneam pe vânzătoare să ne prezinte toate casetele, în timp ce vânzătoarea era ocupată cu alți clienți, noi schimbam casetele deja jucate cu celelalte noi, schimbam doar plăcuța din casetă, pentru cititorii care nu au prins vremurile acelea. O fază foarte amuzantă a fost că odată nu am avut casete de schimb și ne-a arătat vânzătoarea câteva casete și am ascuns în geacă una sau două, la ieșirea din magazin de emoții, frică, adrenalină, ne-am împiedicat și au căzut casetele luate, am rupt-o la fugă, nu ne-am oprit până acasă. La sălile de internet tot timpul stăteam până la 3-4 dimineata, părinții mei mă căutau disperați pe străzi că nu știau ce se întamplă cu mine, unde sunt, îți dai seama, nu erau așa accesibile telefoanele, aveam 9-10 ani. Au făcut un efort prin clasa a 5-a și mi-au cumpărat un calculator, numai să stau acasă, sa nu mai fug, să nu se întample ceva cu băiatul lor. Având calculator acasă, “internet”, cu ghilimele de rigoare, pentru că ăla nu se numea internet, aveam un CD, pe un baț înalt și un cireș în față, cum batea vantul mai tare nu mai aveam semnal, fix când descărcam Gothic și era pe la 96% pierdeam semnalul la internet. Acum cu calculator acasă, aveam acces la ce jocuri voiam, m-am îndrăgostit de urmatoarele titluri, jocuri pe care si acum le mai joc uneori, de dragul nostalgiei. “Gothic 1”, “Gothic 2”, “Gothic 3”, “Gothic 4 Arcania”, “The Elder Scrolls III: Morrowind”, “The Elder Scrolls IV: Oblivion”, “The Elder Scrolls V: Skyrim” și multe, multe altele. Ca răspuns la întrebarea ta, Counter-Strike, acela a fost primul joc pe care l-am vazut și de care m-am îndrăgostit.
De ce nu doar gamer? Ce te-a făcut să treci la nivelul următor, la cel de streamer?
În 2019 am avut un accident de munca, în Anglia, 2 ani am stat acasa în concediu medical. Trebuia să fac ceva pe lângă ședințele de fizioterapie și psiholog, trebuia cumva să mă pun pe picioare mental. Asa mi-a venit ideea, de a mă apuca de stream, încercând să mă rup de realitatea aia crudă, încercând să uit de probleme, încercând să inspir și alți oameni să facă ce le place, să uite și ei de probleme la rândul lor, să aprecieze mai mult viața, să aprecieze sănătatea, să nu facă prea multe compromisuri în numele banilor, viața este scurtă și trebuie trăită cât mai bine și cât mai safe. Nu sunt o persoană foarte pricepută la puzzle-uri, shootere sau jocuri în general, singurul motiv pentru care am vrut să mă vadă oamenii a fost să încerc să îndrept ceva acolo unde lucrurile nu mergeau bine, să încerc să motivez persoane să lase tristețile, depresiile, emoțiile astea negative care tot vin și pleacă și cred că pe undeva am și reușit, nu atât de mult precum aș fi dorit, dar tot mi-am lăsat amprenta asupra cuiva motivându-i că nu au de ce să fie triști.
Ce momente memorabile îți amintești de pe stream? Care a fost vârful?
Sunt foarte multe, dar momentul de care sunt mândru și consider că a fost vârful, a fost în decembrie 2020, ianuarie 2021, când pe canalul de Twitch, main game era Warzone și am făcut primul stream caritabil, unde s-a adunat o sumă de bănuți pentru campania “Îngeri pentru Îngeri” a celor de la “OSTL (Organizația Studențească Traian Lalescu) Timișoara, ca și provocare pentru completare a trebuit să mă tund exact ca și caracterul meu preferat din Warzone, Yegor, am sa las și câteva poze.
Ce sacrificii trebuie să faci pentru a fi streamer de gaming în România? Crezi că ar fi fost mai ușor într-o altă țară?
Dacă vorbim de sacrificii, trebuie dedicat mai mult timp contentului pe care vrei să-l faci, trebuie dedicat mai mult timp comunității pe care o creezi, faci totul pentru ei și la rândul lor ei fac totul pentru tine, cam așa funcționează. În unele cazuri ajungi să joci niste jocuri pe care nu le îndrăgești atât de mult, doar de dragul contentului, este foarte stresant când ajungi în punctul ăla în care nu te mai bucuri de un joc, dar îl joci că numerele dovedesc că este ce trebuie, am fost în situația aceea și m-am frustrat tare, apoi am renunțat la idee și s-a simțit, dar măcar am fost mai liniștit. Nu consider că ar fi fost mai usor într-o altă țară, deși mulți cred asta. Atâta timp cât ești carismatic, ai investit timp și muncă în contentul pe care-l faci și ai și oameni în spate care să te susțină, poți da “lovitura” oriunde în lume, chiar și în România și se vede clar asta, avem streameri mari în România cu numere mari de spectatori pe Twitch/Youtube, trebuie să ai acel tip de caracter, energie, care atrage mulțimea și atunci poți fi oriunde în lume, poți juca orice joc, toți vor fi cu ochii pe tine.
Povestește-ne despre Airwalk Media
Tot timpul am vrut să fac parte dintr-o “echipă”, oameni faini cu care să te poți juca, să poți colabora, dar aveam și pretenții, nu puteam să mă bag în “orice” echipă, până am dat de KrieppeN, îl știam de pe vremea când mai jucam Counter-Strike, omul a văzut cât de dedicat sunt pe stream și ce tip de content fac și a zis că mă potrivesc profilului echipei, acesta a fost al doilea cel mai bucuros moment al meu de când fac stream, cand KrieppeN mi-a oferit loc la masă în echipa Ariwalk Media, unde și acum avem proiecte în curs și competiții organizate de Airwalk Media.
Cum îți descrii comunitatea? Ce feedback primești de la ei?
O descriu printr-un singur cuvânt, ZEI, o mână de oameni care fac în fiecare zi ce le place, dedicați jocurilor, maniaci ai jocurilor, oameni care au fost și sunt încă alături de mine, care încă îmi zic hai să ne jucăm ceva, deși nu am mai avut timp de nimic în ultimul timp. Suntem o comunitate diversă, cu păreri diferite și jocuri preferate aproape diferite, singurul numitor comun este GAMING-ul, tot timpul învăț lucruri noi de la ei, ceea ce mă bucură enorm. După cum am zis mai devreme în interviu, este nevoie să dedici mult timp comunității pentru a fructifica feedback-ul respectiv, în ultimele luni nu am mai avut timp de nimic pe plan personal, m-am ocupat doar de cel financiar pentru a investi mai mult în comunitate.
Ce sfaturi ai pentru cei ce sunt la început de drum?
Primul sfat: Nu renunța la job/muncă pentru a te apuca de stream. Am tot văzut greșeala aceasta la mulți streameri și după o perioadă încep să apară frustrările, începe money begging-ul și niciodată nu vor fi suficient de multumiți de ei sau de lucrurile pe care le fac, dispare plăcerea de a te juca și nici spectatorul nu se va mai bucura de content. Am văzut asta la mine și la mulți alții, deși la mine problema a fost că nu am putut lucra 2 ani. Al doilea sfat: Investește în content prima data, apoi în aparatură, am observat de multe ori, streameri cu echipamente low-budget, care au rupt norma și în afară și la noi, totul ține de tipul de content pe care-l faci și tipul tău de persoană. Al treilea sfat: După ce ți-ai dat seama că ai priză la public și poți aduna numere mari pe stream, investește în echipament și calitatea stream-ului, foarte important, în special dacă joci jocuri singleplayer cu poveste și grafică, pe lângă comentarile tale, eu ca și privitor vreau să vad ce nu pot vedea la mine pe pc. Al patrulea sfat: Tot timpul încearcă să aduci ceva nou, încearcă să-ți creezi niste obiective pe care să le îndeplinești, te va ajuta mental foarte mult. Al cincelea sfat: NU TE PROMOVA SINGUR/A LA ALȚII PE STREAM!
Ai un anumit program zilnic pe care intri live? Obișnuiești să faci live pe mai multe platforme? Unde te găsim?
Nu mai am un program zilnic, în ultimul timp intru puțin sambătă, duminică și luni, zilele astea sunt șanse să mă prindă live, dar pot afla când sunt live pe Discord, mai postez din când în când și pe Instagram și TikTok.
Aveti grija de voi si de corpurile voastre!
Va pwp pe chakre!