Trailere

Splitgate: Battle Royale a fost anunțat și este disponibil acum împreună cu Splitgate 2

1047 Games a surprins comunitatea la Summer Game Fest, anunțând Splitgate: Battle Royale, un nou titlu standalone disponibil acum împreună cu Splitgate 2, care a ieșit din beta. Noul mod propune confruntări între 15 echipe a câte patru jucători, pe o hartă inovatoare formată din cinci biomuri diferite, conectate prin portaluri.

Jucătorii încep cu un pistol, dar pot aduna arme, armuri și upgrade-uri fie din loot, fie eliminând alți adversari. Există și Credite care permit achiziția de Arme Puternice și îmbunătățiri, inclusiv pentru Portal Gun. Harta “Split Worlds” conține zone precum un vulcan, un deșert și chiar o regiune cu asteroizi plutitori.

Un element cheie al gameplay-ului îl reprezintă evenimentele aleatorii, cum ar fi dezactivarea tuturor portalurilor în timpul unui meci. Revivirile sunt posibile, dar eliminarea totală a echipei duce la pierderea jocului. Rămâne de văzut dacă Splitgate: Battle Royale va avea succes într-o piață saturată cu titluri precum Fortnite sau Apex Legends.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Abonează-te la noutăți pe