Electronic Arts ar putea ajunge sub aceeași umbrelă cu Savvy Games Group. Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite (PIF) analizează o posibilă fuziune între cele două companii, potrivit unui raport Bloomberg citat de Reuters. Deocamdată nu există o decizie finală.
Vezi pe Eneba jocurile Electronic Arts și alte titluri populare
Interesul vine la scurt timp după ce PIF, împreună cu Silver Lake și Affinity Partners, a finalizat achiziția Electronic Arts pentru aproximativ 55 de miliarde de dolari, pe 4 august. PIF deține aproximativ 93% din companie, care a devenit astfel privată.
O eventuală fuziune ar reuni francize importante precum EA Sports FC, Battlefield și The Sims cu portofoliul Savvy, care include Scopely, ESL Faceit Group și, în urma unei tranzacții anunțate în martie, dezvoltatorul Moonton. Achiziția Moonton este evaluată la peste 6 miliarde de dolari și nu ar urma să fie finalizată înaintea unei eventuale fuziuni.
Operațiunea ar putea simplifica structura investițiilor PIF în industria jocurilor, dar ar trebui să treacă și de verificări antitrust și alte obstacole de reglementare. În acest moment, EA, PIF și Savvy Games Group nu au confirmat public planul.

