Este un joc creat de Big Loop Studios, lansat pe 1 februarie 2024, este un joc puzzle plin de mistere ce îți pune mintea la contribuție după fiecare click și interacțiune cu obiectul descoperit.
Jocul nu are o introducere sau un narator, dar are un tutorial care te ajută să înțelegi cum să interacționezi cu jocul și te lasă sa explorezi toată încăperea în care te afli. La fiecare puzzle este câte un indiciu care pare să aibă și un mic fragment de poveste, ce te pune pe gânduri și te face curios ce va urma la următorul puzzle al jocului.
Este pentru toate vârstele, ușor de jucat și de completat. Unele puzzle-uri sunt ușoare și altele grele, dar nu imposibile, și chiar dacă nu reușești să completezi puzzle-ul ai buton de skip puzzle fără să te penalizeze jocul.
Are 5 capitole, de la dificultatea ușoară la cea mai grea. Fiecare nivel are misterul lui, poate fi greu, poate fi ușor, depinde de tine acest lucru.
Dacă nu te descurci cu rezolvarea puzzle-ului, ai buton de hint ce te ajută să continui puzzle-ul și gameplay-ul este simplu și relaxant cu efecte speciale și muzică ambientală ce se modifică de la un puzzle la altul.
Controlezi jocul doar din mouse, la fel și puzzle-urile, cursorul de pe ecran este ca o extensie mâinii, nu ai doar click ci ai și drag and release la obiectele cu care interacționezi pe parcursul jocului, rotești sau miști obiectele pentru a putea continua cu puzzle-ul.
Puțin addictive aș zice, odată ce te apuci de el nu te oprești până nu îl termini. Deși jocul este scurt merită adăugat îl librărie dacă ești fan puzzle și mystery games.
Grafica jocului nu are cerințe mari, deși detaliul jocului este unul destul de amănunțit, poate fi rulat pe orice calculator/laptop indiferent ce specificații are sistemul. Nu are setări de grafică avansată, doar calitatea texturii poate fi schimbată pe Low/Medium/High și rezoluția jocului care poate fi setată și pe 4k. Jocul este compatibil doar pe Windows.